29 decembrie 2016
Introducere
Specializată în psihopatologia puterii, studiez psihoza paranoiacă de mai bine de 20 de ani, nu numai prin intermediul studiilor fenomenologice și psihanalitice pe care am putut să le fac in spitalul psihiatric (doctorat), dar și prin experiența clinică în psihopatologie, atît cît prin activitatea mea de psiholog de copii și adulți, cît și în calitate de anchetator/audit în marile întreprinderi, la capitolul hărțuire, și a « modului lumii » paranoiacului, așa cum o denumesc des, « capodopera lui ».
Fiind adolescentă, mă interesam déjà, despre puterea deviantă, și înainte să mă specializez mai mult în psihopatologie, am studiat filozofia morală și politică pînă la Master, la Sorbonna pe tema bolii civilizației la Nietzche. Această dublă privire psihologică și filozofică îmi dau acces la trecerea de la patologia singulară la patologia colectivă, și care e simptomul contagiunii delirante a paranoiei, prin care se explică cum se basculează in totalitarism, de unde și interesul de a discerne și de a o ințelege radical, pină la rădăcină.
Am studiat la Școala Normală (Ulm), psihologia clinică, sunt doctor în psihopatologie, am fost desemnată să predau din 2004 în diverse Universități din Franța, sunt expertă în psihopatologia hărțuirii și a paranoiei (procedee, funcționare, traumatisme, tratamente, etc.) și despre care dau conferințe în diverse locuri din Franța, Canada și astăzi în Columbia.
Psihoza paranoiacă, rezumat
Psihoza paranoiacă est, fără apel, cea mai periculoasă dintre toate psihozele din societate, din cauza răspindirii ei și a riscurilor prin trecerea la acțiune.
Delirul paranoiac se articulează printr-o serie de interpretări peudo argumentate, și care creaza iluzia de logică. Astfel, Serieux si Capgras[1]definesc această nebunie, o « nebunie raționalizantă », indicînd că « delirul de interpretare este un sistem de greșeli ». Atunci cînd e sistematizat, delirul prezintă o temă esențială pe care se grefeaza mai multe elaborări delirante, într-o dezvoltare aparent coerentă și ordonată.
În realitate, e vorba de un fals raționament bazat pe sofisme. Delirul se modifică foarte puțin în privința temele sale și a certitudinilor.
Percepția e orientată către o neîncredere excesivă, dar raționamentul ca și argumentația, calculul și strategia rămîn intacte.
Psihoza paranoiacă funcționează prin proiecție, intuiție, interpretare delirantă și idei de persecuție. Ea poate, dar nu e obligatoriu, să fie însoțită de gelozie patologică, de mitomanie, de megalomanie, de melancolie, de idei de sărăcie, etc.
Mai multe profile paranoiace în cadrul psihozei paranoiace există, dar trebuie reținut în mod deosebit, profilul revendicativ. El se deosebește prin caracterul procedural, și prin prezentarea sa ca fiind « salvatorul » și care cere din ce în ce mai mult drepturi sau (mai ales în Justiție), în detrimentul drepturilor celorlaltora și a propriilor îndatoriri.
Și trebuie să spunem, pe scurt, diferența dintre perversiune, paranoia și psihopatie.
Perversiunea nu e o psihoză, căci nu există delir, dar ea e a anticamera ei. Paranoia mărește la maxim perversiunea, cu persecuție, rigiditate, megalomanie, histrionism, idolatrie juridică… Ea emult mai periculoasă decît perversiunea, nu e rar cînd văd perverși care decompensează în paranoia, în urma unor evenimente destabilizante din punct de vedere psihic.
Psihopatia nu e o psihoză căci nu există elemente delirante sau afective (contrar paranoiei care se prezintă mereu ca victimă și care pare că suferă), în momentul trecerii la acțiune care e violentă și transgresoare.
Impactul psihozei paranoiace asupra anturajului
In urma unor evenimente de viață fericite sau nefericite, personalitatea care prezintă déjà o structură paranoiacă poate decompensa într-un mod violent, mod proiectiv. Mai clar, paranoiacul inversează tot : el persecută și se declară victimă, el hărțuie și zice că e hărțuit, el manipulează și el zice că e manipulat.
El acuză pe celălalt fiind responsabil de toate relele.
E întodeauna greșeala celuilalt, celălalt e persecutor și pentru ca paranoiacul să aibă un pic de liniște psihică, el hărțuie pe celălalt care e luat drept hărțuitor (chiar și pe cale juridică) pînă a îl anihila sau omorî.
Caracteristica decompensării paranoiace este trecerea la acțiune : șantaj cu suicid, tentativă de suicid, sau de violențe asupra altor persoane, și pe căi deturnate, transgresiuni, hărțuire, crimă.
Deci există pericolul loviturilor/rănilor, violurilor/morții în momentul decompensării paranoiace.
Și în plus, această patologie funcționează mult în modul manipulator și strateg, în schimb cu puține obiecte afective și teme delirante (contrar schizofreniei), persoana vizată de către delirul paranoiac este cu adevărat în pericol, și tot ce îi aparține acestei persoana (lucrurile sale, copiii săi, animalele sale, etc). Un paranoiac care decompensează poate să dea foc casei, să iși omoare nevasta și copiii, să iși răpească copiii, să comită tot felul de acte care aduc prejudiciu integrității celorlaltora și cîteodată lui.
Părintele paranoiac, justiția și copiii săi
Un parinte paranoiac reprezintă un pericol real pentru copiii săi, pericol mărit în cazul despărțirii, din moment ce soțul nu mai poate să facă « tampon » (persoană terță) și de altă parte, pentru că despărțirea este un factor de decompensare, paranoiacul nu tolerează ca soția să se « dezlipească « de el.
In cazul despărțirii, copiii sunt luați ostateci, într-un mod manipulator, consecință a proiecției, părintele paranoiac acuză celălalt părinte de « manipulare » de « alienare părinteasca », de « pericol » pentru copil. Justiția e luată ostatec, și va face greșeala, cel mai des, să creadă ca e vorba de un « conflict între părinți », dar în realitate e vorba de hărțuirea celuilalt părinte de către parintele paranoiac, prin căi judiciare.
Am putut să dezvolt de multe ori (articole, conferințe, predare), diferența între hărțuire și conflict, faptul că, « capodopera « paranoiei este hărțuirea (vezi bibliografia anexă) . Această diferențiere este fundamentală căci exclude de la început orice încercare de « rezolvare a conflictului », e vorba de mediere, și din nefericire în necunostința celor mulți, chiar și a profesioniștilor.Pentru paranoiac, « El e Legea », după modul în care o interpretează, in toată atot-puterea sa. Mare strateg, dotat de un puternic resentiment, el se prezintă ca fiind victimă și care face plîngeri sau care cere drepturi asupra celuilalt și față de care se simte persecutat, și care în realitate persecută mult si bine.
Relația părintelui paranoiac cu copilul său est extrem de distrugătoare. Poate fi comparată cu cea a șederii unui adult într-o sectă, adăugînd faptul că, copilul nu are mijloacele psihice să se apere de delir, care devine și mai amplu în sfera privată, în timp ce paranoiacul poate să joace iluzia normalitații în sfera publica. Copilul poate deci să suporte cuvinte delirante, poate chiar să reprezinte pentru părintele paranoiac, elementul persecutor. Cuvinte extrem de agresive si devalorizante îi vor fi adresate.
Parintele paranoiac nu e capabil să asume gestiunea nevoilor copilului și exigențele sunt total inadaptate vîrstei copilului.
Comportamentele sale sunt neglijente și maltratante.
Răspunsurile emoționale, gestiunea nevoilor și a exigențelor sunt total inadaptate vîrstei copilului.
De exemplu, am văzut părinți paranoiaci care cereau custodia alternată pentru bebeluși, acest mod e total inadaptat față de nevoile de continuitate maternă la acest stadiu al copilului.
Părintele paranoiac vrea să fie totul pentru copilul său, tată și mamă în același timp; un tot asexuat, omnipotent, omniștiind, și nu suportă o persoană terță.
Neavînd el insuși acces la Oedip, nici la gîndirea filiației, ca fiul al tatălui, părintele paranoiac este ca un tată nenăscut, care neagă diferența între sexe. Astfel, el are toate rolurile, de mamă și tată arhaic, topite într-o matrice nebună din care copilul nu poate să scape.
Copilul lăsat singur cu un părinte paranoiac este în mare pericol psihic , de a intra intr-o « nebunie în doi » ca să reiau termenii psihiatrilor Lasegue si Falret[2], și în pericol psihic de maltratare (și sexuala cîteodată).
Părintele paranoiac trăiește copilul său ca pe o prelungire a corpului său, ca o parte celulară a lui, un fel de concrescență, un polip, care n-are identitate proprie, nici autonomie. Astfel, tot ce îi permite copilului cea mai mică autonomizare, va fi trăită ca fiind periculoasă, de către părintele paranoiac, care va avea impresia nici mai mult, nici mai puțin, că pierde o mînă. Și astfel, plasează copilul într-o nesiguranță majoră, dîndu-i sentimentul , în același timp, că el e ultimul protector și singurul, de neînlocuit, dar în același timp, atot-puternic, avînd dreptul de « viață și moarte » asupra copilului.
E un climat incestual [3], care menține copilul într-un spațiu confuz: îi este interzis să aibă acces la subiectivitate, să crească, și în același timp, părintele paranoiac ocupă locul de mamă și tată în același timp, atot-puternic, autonăscut, se va considera el insuși, prin imaturitatea lui emoțională, un copil al propriului său copil, si care va trăi în același timp ca părinte, soț și copil al părintelui.
Cu părintele paranoiac, copilul va fi « înnecat » în problematica incestuală, și deci cufundat în probleme de adult, chiar și sexuale, cele mai morbide și omorîtoare, fără niciun respect pentru nevoile copilului.De exemplu, părintele paranoiac va găsi necesar ca, copiii săi mici să meargă la spital să îl vadă pe bunicul lor pe patul de moarte, în agonie, sau să îi pună să vadă sexul făcut cu amantul(a), impunînd copilului vinovăția confidenței făcute, îi va expune toate detaliile bolii sale copiilor, etc.
Părintele impune la toată familia sa controlul, angoasele de persecuție și fobiile sale legate de izolare. Copiii părintelui paranoiac fac mari angoase pe teme intruzive : fobie de ințepături sau luat sînge pentru analize, fobia otrăvirii cu selecția alimentelor și controlul lor, etc. Copiii paranoiacului vor fi confruntați cu un fel de gaură neagră psihică împotriva căreia vor lupta, deasemeni față de teroarea de intruziune și de control. Această teroare e contagioasă, și tocmai ea (fie că e conștientă, fie că e negată) imobilizeaza cel mai des instituțiile, făcînd să devieze toți cei care lucrează (lucrătorii sociali, politiștii, judecătorii) de la practici profesionale adecvate.
De fapt, părintele paranoiac antrenează psihic în delirul său copiii, și cărora le transmite fobiile, ideile de persecuții, ideile suicidare și de angoasă a lumii. În loc să securizeze copilul, părintele nu face decît să îi transmită frici extrem de arhaice, frica de moarte, de boală, de anihilare, de abandon, de cataclism, de sufocare, de persecuție, de a fi lăsat balta, fără ajutor, etc.
Adesea, prins în aceste interpretări delirante de pericol imediat, paranoiacul nu iși dă seama de pericolele reale la care sunt expuși fizic copiii, și poate să îi supună, psihologic.El poate, de exemplu, să lase un copil de 6 ani, singur în mijlocul satului, fără supraveghere, să iși trimită copilul singur la piscină, fiica sa de 12 ani să facă 40 de kilometri cu autostop ca să poată să se întoarcă de la școală. Expunerea fizică poate fi în domeniul igienei sau a nevoilor copilului cînd e vorba de nevoia de somn, de hrană, de încălzire etc.
Imediat ce copilul spune că nu e de cord, el suportă « fulgerul » părintelui, și întoarcerea vinovăției, urmată de devalorizare : « ești rău », « cum indrăznești asta, după toate sacrificiile făcute pentru tine ? »
Copiii suferă inadaptarea părintelui, dar și frica de contagiune, de boală, frica de a îi lipsi ceva, ipohondria delirantă… Părintele paranoiac spionează și izolează, astea sunt lozincile lui în raporturile cu copiii săi.
Dar mai ales controlează, și controlează îndeosebi corpul copilului: face duș, sau baie cu copilul (indiferent de vîrsta, cîteodată pînă la 17-18 ani), nu închide ușa de la toaletă, expune copilul, în ceea ce priveste sănătatea (poate supramedicaliza simptomele pe care le poate inventa, ca să maltrateze pe cale medicală-vezi sindromul Munchhausen indirect-), pînă la un punct foarte intruziv al corpului copilului.
Totalitarismul paranoiacului intră la toate etajele psihicului, în colțurile cele mai intime. Și mai ales, părintele paranoiac, nu va ezita să declare principii și idealuri puternice, care vor fi exact contrariul « pedagogiei negre », pentru a folosi termenul psihanalistei Alice Miller[4] : O mamă va folosi sfaturile psihanalistei Dolto și respectul pentru nevoile copilului și în același timp, copiii săi nu vor avea nici cel mai mic spațiu unde pot respira liniștiți, un tată va invoca armonia și valorile creștine și în același timp, va închide copilul la beci, în întuneric și frig, imediat ce acesta face cel mai mic zgomot, etc.
Raportul părintelui paranoiac cu copilul e un raport de forță, în care el trebuie să cîștige.
De remarcat limita educativă necesară impulsurilor copilului în dezvoltarea sa. În raportul de forță, adultul are dreptul asupra copilului (și nu îndatoriri, inclusiv celui de a îl educa corect), copilul e învinovățit din nimic, și e suportul nervilor părintești si nu are dreptul la nicio autonomie, mai ales afectivă. Părintele paranoiac nu diferențiaza etapele de dezvoltare a copilului, nu le ajustează. El tratează un bebeluș ca pe un copil de 5 ani, și nu vede că e o profundă diferență în capacitatea de a suporta frustrația, mînia, etc.
În toate cazurile, paranoiacul încearcă să păstreze exclusivitatea asupra familei sale,să păstreze controlul absolut asupra copiilor săi și a cuplului său, spionînd, căutînd, manipulînd,acuzînd pe nedrept, etc.
Imediat ce copilul paranoiacului exprimă dorința de autonomizare și independență, mai ales, la inceputul vîrstei adulte, părintele paranoiac, nu o suportă. Și dacă nu reușește să își exercite toată supra-puterea, poate să tenteze o prelungire a controlului ,spionînd propriul fiu, sau să iși urmarească propria fiica, de fapt, punînd în aplicare hărțuirea propriului copil, la o adică chiar plătind un detectiv privat. Acest scenariu se regăsește în cuplul patologic cu un paranoiac, și care nu va ezita să facă apel la serviciile unui detectiv privat, de softuri de spionare, etc, ca să iși satisfacă setea de control asupra soțului suspectat de infidelitate.
Și dacă, paranoiacul are, în ciuda la toate eforturile de a restabili controlul, impresia că al său copil îi scapă total de aici înainte, atunci il va renega, și fapt foarte important, va nega filiația reală și simbolică, încercînd dezmoștenirea.
Traducere a angoasei: în psihologie se spune că angoasa este fără obiect. E o teroare extremă, nu se știe de ce, nici de unde vine, așa, prin bufeuri. A se face diferența cu termenul frică.
Copiii părintelui paranoiac sunt cei care fac frici de tip psihotic fără să fie psihotici : frica de despărțire, frica de moarte, etc. Li se întimplă să facă coșmaruri cu părintele în cauză. Aceste coșmaruri pot să apară în copilărie, fără ca părintele să fie neapărat reprezentat cu excepția formei simbolice, sau mai tîrziu la vîrsta adultă. De exemplu, copilul poate face des coșmarul că vede deasupra patului sau figura , nu a unei zîne ci a lui Gargamel, cel mai rău dintre Schtroumfi. Și încă, ca să vorbim despre coșmarurile pacienților adulți,copiii de părinte paranoiac, cărora le e frică de intruziune pînă la moarte. De exemplu, copilul paranoiacului poate visa șobolani care aleargă prin apartament, în ziua în care părintele paranoiac îl vizitează. Sau, un altul, poate face coșmarul în care mama paranoiacă îl duce in subteran, unde se găsește propriul sicriu, și unde mama îl lasă închis intr-o încăpere cu ușa ferecată de unde nu poate ieși.Un altul visează că tatăl său îl duce în niște labirinturi subterane ca să fugă de tortura pe care o va suporta… Un altul îl visează pe tatăl său (învățător și paranoiac) că e pe cale să abuzeze sexual de mai mulți copii și care se crede un doctor fals, sau că tatăl îl taie în bucăți, etc.
Un lucru e sigur, că viața psihică a copiilor paranoiacului este marcată de simbolul terorii. Pentru anumiți copii, cei care sunt sub control mintal, e interzis de gîndit, de imaginat, de visat, si aceștia devin adulți perfect alienați intr-o nebuine în doi cu părintele bolnav.Pentru ca aceasta alienare să existe, trebuie ca, copilul să nu aibă nicio posibilitate de distanțare, prin intermediul unui alt adult, care i-ar permite să conștientizeze, dar și prin cărți, un atașament la vreun animal, sau orice altă cale terță, care i-ar permite să se dezlipească de părintele paranoiac.
Acești foști copii deveniți adulți suferă de fobii importante, de simptome post-traumatice grave si simptome inflamatorii pe plan somatic( eczeme, febre, migrene, cistite , urticarii, etc).
Comportamentul paranoiacului se construiește în jurul escrocheriei, hărțuirii și a amenințării cu moartea, manipulind exteriorul în același timp, si care « cine ar fi zis că acest tătic bun de familie » să fie capabil de asemenea chestii. Copiii luați ostateci în cazul divorțului/despărțirii, suferă de delirul părintelui paranoiac în fața căruia nu au nicio posibilitate de rezistență, și în același timp de maltratarea psihică sau fizică/sexuală, de neglijența și de abandonul emoțional al părintelui paranoiac. Și nu e rar, cazul cînd părintele paranoiac abandonează , el decide să nu iși mai vadă copilul cițiva ani și dintr-o dată apare, ca un « salavator », ca să il scape pe copil de « celălalt părinte rău »care se ocupa de el în fiecare zi. Acest abandon e materializat sub forma unui scenariu teatral traumatic pentru copil.
Într-o negare totală de realitate și alteritate, părintele paranoiac cere custodia totală și elimină total celălalt părinte din rolul sau părintesc.
De subliniat că după tabloul clinic, majoritatea paranoiacilor sunt bărbați. Deci, cel mai des întîlnim părintele paranoiac un bărbat care cheltuie mijloace colosale ca să se prezinte ca fiind un părinte salvator perfect, cerînd custodia totală și eliminînd mama din rolul ei important și protector al copilului.
Compozanta judiciară a delirului este de luat în cont (hărțuire și reclamații procedurale pe căi judiciare).
Părinții paranoiaci sunt cei care răpesc și sechestrează copiii lor, chiar și pe scurte perioade, fără ca, copilul sa aibă posibilitatea să ia contact cu altcineva.
Concluzie
Rezumînd, copilul e în pericol grav psihic și/sau fizic în prezența părintelui paranoiac.
Pe plan psihic, copilul va fi supus delirului, terorizat mereu, confruntat cu discursul paradoxal și cu delirul de persecuție, învinovățit, sau obligat să respingă pe celălalt părinte.
Pe plan, fizic, copilul va fi expus la grave neglijențe, cu răspunsuri inadecvate la nevoile afective, educative și biologice.
La nivel de cuplu, în cazul despărțirii, ex-soțul paranoiacului est supus hărțuirii constante și durabile, în cazul « fixării obiectului », în această patologie. Copiii sunt luați ostateci, în același timp de Justiție, care joacă un rol deosebit în delirul paranoiac, pentru că paranoiacul se crede « victima » unui « complot », a unei „manipulări”, și așteaptă ca « Justiția să îi facă dreptate. »
Strateg , calculator și manipulator, profilul paranoiacului reușește des să manipuleze intituțiile, inclusiv cele judiciare, prin intermediul a ce eu numesc « contagiune delirantă » și care funcționează după mecanismele psihice colective deosebite (același mecanism ca în secte, fanatism religios, terorism, nazism și alte exemple).
Trebuie subliniat pericolul psihic și fizic la care copilul e expus, la nebunia părintelui, pericol mărit de intensitatea, cronicitatea și durata relației « față în față » cu celălalt părinte.
Delirul paranoiac e foarte dificil de detectat, din cauza unei aparențe de normalitate și a dimeniunii « raționalizante », dar asta nu înseamnă ca e mai puțin periculos pentru copiii care sunt expuși.
Probabilitatea de vindecare e aproape nulă, această patologie se agravează cu timpul, rigiditatea structurii psihice și respingerea la orice tratament psihiatric de către persoana în cauză(care, în funcție de delirul său, crede că are o misiune de îndeplinit, că e singura care are dreptate și că toți ceilalți o persecută, chiar și psihiatrii).
Pentru a afla mai multe asupra diferitelor puncte, vă trimit la bibliografia infra.
Ariane BILHERAN, Fostă elevă de la Școala Normală (Ulm), psiholog clinic, doctor în psihopatologie
Cîteva referințe privind subiectul
Conferințe
Paranoïa en protection de l’enfance (France, 08 octobre 2016)
Harcèlement et psychologie du pouvoir (Québec, 2012)
Le harcèlement dans la famille (Québec, 2010)
Qu’est-ce que le harcèlement ? (Québec, 2009)
Vizibile pe chaîne Youtube Ariane Bilheran
Pentru început
Interview
« Psychopathologie de la paranoïa » (par Eugénie Izard, Juillet 2016)
Visibil pe chaîne Youtube Ariane Bilheran
Cărți
Bilheran A. 2016. Psychopathologie de la paranoïa, Paris, Armand Colin.
Bilheran A. 2016. « Repérage des personnalités perverses et paranoïaques », inDanger en protection de l’enfance, Paris, Dunod.
Bilheran A. 2013. Manipulation. La repérer, s’en protéger, Paris, Armand Colin (« Coup de cœur » de la Fnac).
Bilheran A. 2009. Harcèlement. Famille, Institution, Entreprise, Paris, Armand Colin, coll. Sociétales.
Barthélémy S., Bilheran A. 2007. Le délire, Paris, Armand Colin (traduit en coréen).
Bilheran A. 2006. Le harcèlement moral, Paris, Armand Colin (« Coup de cœur » de la Fnac 1ère rééd. 2007, 2ème rééd. 2010, 3èmerééd. 2013).
Articole
Bilheran A. 2012. « Harcèlement et suicide au travail : psychopathologie », in Bilan du Grand Forum de la Prévention du Suicide, Association Québecoise de Prévention du Suicide.
Bilheran A. 2011. « La soumission psychologique au travail. Comment un harceleur parvient à soumettre tout un groupe d’adultes pourtant bien constitués, et ce qui s’ensuit », in Revue Les Cahiers des Facteurs Psychosociaux, Catéis/
Bilheran A. 2008. « Harcèlement, système et organisation », in Les Cahiers des Facteurs Psychosociaux, août 2008.
Notițe
[1]Serieux, P., Capgras, J. 1909. Les folies raisonnantes, Paris, Alcan.
[2]Lasegue A., Falret J.P. 1877. « La folie à deux ou folie communiquée », Annales Médico- Psychologiques, Paris, 18 : 321-355.
[3]Pentru a relua studiile psihanalistului Racamier, care e la originea acestui concept.
[4]Miller, A. 1985. C’est pour ton bien. Racines de la violence dans l’éducation de l’enfant, Paris, Flammarion, 2015.
Pour aider au travail de traductions et de diffusions de personnes humanistes, vous pouvez contribuer en donnant un coup de pouce sur cette plateforme : https://www.patreon.com/thetranslationbridge